marți, 22 octombrie 2024

Concursul Național de Chimie „Costin D. Neniţescu”

    Concursul Național de Chimie „Costin D. Neniţescu” se organizează anual de către Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica Bucureşti, și se adresează elevilor claselor a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a, profil real, respectiv profil tehnic/umanist/vocațional/economic din învățământul de stat și particular.

    Concursul Național de Chimie „Costin D. Neniţescu” se regăsește în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare, cu finanțare din partea Ministerului Educației, pentru elevii din învățământul secundar, nr. 24749/29.01.2024.

    Concursul Național de Chimie „Costin D. Neniţescu” se organizează pentru elevii claselor a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a. Disciplinele de concurs sunt Chimie anorganică, respectiv Chimie organică și se desfășoară după cum urmează:

- Proba teoretică - în data de 22.11.2024, începând cu ora 10:00, la sediul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Durata probei teoretice este de 3 ore.

- Proba practică – în data de 23.11.2024 începând cu ora 9:00, la sediul Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în laboratoarele de specialitate. Durata probei practice este de 4 ore.

    Participarea la concurs este individuală. Înscrierea candidaților se face la secțiunea dedicată concursului pe website-ul concursului https://concursnenitescu.chimie.upb.ro până la data de 10 noiembrie 2024.

REGULAMENT Concursul Național de Chimie „Costin D. Neniţescu”, a XXXII-a ediție, 22-23 noiembrie 2024 (conține și programa) - descarcă

Procedura de înscriere la concurs. - descarcă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu