miercuri, 11 decembrie 2024

Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „MARIN DACIAN BICA”, ediția a XI-a - Vatra Dornei, 03 – 07 ianuarie 2025

    Inspectoratul Școlar Județean  Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO în parteneriat cu Liceul Teoretic Ion Luca Vatra Dornei, Școala Gimnazială George Voevidca Câmpulung Moldovenesc,  Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, organizeaza în perioada   03 – 07 ianuarie 2025, Tabăra Națională de  Fizică, Astronomie şi Astrofizică MARIN DACIAN BICA, ediția a XI-a, precum şi trei concursuri: Concursul Național de Fizică MARIN DACIAN BICA,pentru elevii claselor VI-XII,  Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică MARIN DACIAN BICA pentru elevii claselor V-XII și Concursul de Astronomie  VINTILĂ ȘIADBEY al Societății Științifice CYGNUS pentru elevii claselor I-IV. Tabăra și cele trei concursuri se vor desfășura  în stațiunea turistică VATRA  DORNEI considerată perla Bucovinei. Pentru înscriere,  vă rugăm să completati formularul de înscriere pentru fiecare elev și profesor însoțitor  în parte la următorul link până pe data de 22 decembrie 2024 (formularul cuprinde și informații despre costul taberei).  

https://forms.gle/fhoZgjbqXbfhPxMC9

Descrierea  detaliată se regăsește mai jos:

Tabăra are trei secţiuni :

              secţiunea Fizică la care sunt invitaţi să participe elevii din clasele  VI-XII şi se vor forma grupe de pregătire. În urma Concursului Național de Fizică MARIN DACIAN BICA, pentru elevii claselor VI-XII vom oferi premii și mențiuni pentru fiecare clasă. De asemenea vor fi oferite de către Societatea Științifică CYGNUS medalii de aur, argint și bronz precum și premii speciale pentru fiecare clasă.secţiunea Astronomie şi Astrofizică pentru elevii de gimnaziu și liceu la care pot participa elevi începând din clasa a V-a până în clasa a XII-a și se va desfășura pe patru categorii și anume: juniori J1(elevi din clasele V-VI), juniori J2(elevi din clasele VII-VIII), seniori S1(elevi din clasele IX-X), seniori S2(elevi din clasele XI-XII). În urma Concursului Național de Astronomie și Astrofizică MARIN DACIAN BICA, pentru elevii claselor V-XII vom oferi premii și mențiuni pentru fiecare categorie. De asemenea vor fi oferite de către Societatea Științifică CYGNUS medalii de aur, argint și bronz precum și premii speciale pentru fiecare categorie.

Distribuţia medaliilor se va face după regulamentul olimpiadei internaţionale de astronomie, astrofizică și fizică. Suntem  convinşi că vor fi mulţi elevi premiaţi la aceste concursuri.

    secţiunea de Astronomie pentru elevii din învățământul primar la care pot participa elevi începând din clasa a I-a până în clasa a IV-a și se va desfășura pe două categorii și anume: prejuniori PJ1(elevi din clasele I-II), prejuniori PJ2(elevi din clasele III-IV). În urma Concursului de Astronomie VINTILĂ ȘIADBEY al Societății Științifice CYGNUS pentru elevii claselor I-IV, premierea va fi realizată de Societatea Științifică CYGNUS  vor fi oferite multe premii,  mențiuni,  medalii de aur, argint și bronz. Acest concurs are rolul de a încuraja interesul elevilor din învățământul primar pentru astronomie şi pentru ştiinţă, de a consolida cunoştinţele deja existente şi de a forma altele noi, precum şi de a le pune în valoare calităţile lor creative.

Mentorii vor ţine cursuri (foști sau actuali olimpici internaţionali şi elevi recunoscuţi pe plan naţional și internațional) și vor participa la activitățile taberei.
Concursul Național de Fizică MARIN DACIAN BICA, pentru elevii claselor VI-XII,  și Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică MARIN DACIAN BICA pentru elevii claselor V-XII sunt  înscrise anual în calendarul competițiilor școlare naționale al Ministerului Educației.
Concursurile cuprind următoarele etape:

-   susținerea unei teze scrise la disciplina aleasă/disciplinele alese de către fiecare elev;

-   prezentarea unui referat științific (pregătit de acasă)  pentru fiecare;

- prezentare de imagini/ picturi/fotografii/desene  și susținerea  pasiunii pentru disciplina aleasă.
Rugăm participanţii să aducă în tabără desene, picturi, astrofotografii, fotografii artistice cu imagini din spațiu, pentru expoziția care se va organiza în cadrul taberei și vom premia cele mai frumoase imagini.

Cadrele didactice prezente în cadrul taberei pot susține cursuri și să participe la o sesiune de comunicări științifice cu tematică în domeniu din aria STEAM.
La această tabără vor participa şi vor ţine cursuri, vor propune probleme de fizică şi astrofizică deosebite, personalități recunoscute pe plan național și internațional și elevii vor participa la  seri de observaţii astronomice cu ajutorul telescoapelor şi lunetelor.
De asemenea vor ţine cursuri şi vor propune probleme de fizică şi astrofizică deosebite domnii şi doamnele profesori de la renumite instituții de învățământ  din ţară și  din judeţul Suceava, profesori care au multă experienţă şi rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale și internaționale de fizică, astronomie şi astrofizică.
Această tabără poate fi  un debut pentru pregătirea elevilor pentru olimpiade și concursuri, prin rezolvări de probleme deosebite precum şi realizarea unor lucrări  de laborator la disciplina Fizică și Astronomie și Astrofizică.

Tabăra este organizată în memoria domnului profesor coordonator al loturilor olimpice de astronomie şi astrofizică ale României şi prietenul nostru drag MARIN DACIAN BICA care a plecat dintre noi într-un accident tragic la vârsta de 43 de ani. A fost cel mai bun dintre noi şi a iubit foarte mult copiii , fizica şi astronomia! S-a născut în ziua solstiţiului de vară  la 21 iunie 1970 şi a fost înmormântat în data de 23 septembrie 2013 la echinocţiul  de toamnă astfel încât viaţa lui a fost marcată de două evenimente astronomice. A compus sute de probleme de un înalt  nivel ştiinţific! Aceste probleme au fost strânse într-o carte  care are un singur autor MARIN DACIAN BICA iar această culegere de probleme rezolvate  a fost lansată la ediţia din  anul 2013  a taberei.

Tot  ca o recunoştinţă, la iniţiativa foştilor săi elevi, la momentul actual asteroidul (4633) 1988AJ5 poartă deja numele Marin Bica. Numele propus de participanții români a fost selectat de SGAC dintre cele 1.500 de propuneri din întreaga lume, fiind trimis ulterior către Uniunea Astronomică Internațională (Internațional Astronomical Union — IAU), singura organizație din lume care poate oferi nume oficiale corpurilor cerești.  Asteroidul Marin Bica, face parte din centura principală de asteroizi, aflată între Marte și Jupiter. Aflat la o distanță de 2.914 UA față de Pământ (1 unitate astronomică = distanța de la Pământ la Soare), asteroidul face o rotație completă în jurul Soarelui în 5,67 ani, are o magnitudine de 12,8 și un diametru estimat la 9 km.

În cadrul taberei vom organiza o expoziţie de imagini fotografii desene  şi astrofotografie în memoria doamnei profesor ANAMIA GIREADĂ care s-a stins în aceeaşi zi cu domnul profesor MARIN DACIAN BICA. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cazarea și masa va fi la Hotelul  Călimani, de trei stele, https://www.dornaturism.ro  din centrul stațiunii turistice Vatra Dornei.  Capacitatea hotelului este de 250 de locuri.  Hotelul Călimani este situat la baza pârtiei din Vatra Dornei, în apropierea Parcului Dendrologic al stațiunii și face parte din Complexul Hotelier Bradul-Călimani. Cele două hoteluri sunt legate printr-un culoar și cu baza de tratament și agrement.
Facilitati  generale: receptie deschisa nonstop, restaurant, baza de agrement,baza de tratament, piscina interioara, acces direct spre baza de tratament si agrement (piscina, sauna, sala de fitness, solar, masaj), sala de conferinte. În stațiunea turistică Vatra Dornei există 4 pîrtii pentru ski și săniuș dotate la standarde europene.

Parcul Național Călimani, aflat foarte aproape de stațiunea Vatra Dornei, include cel mai mare crater vulcanic din România, cu un diametru de circa 10 km, fiind unic în Europa și în lume, considerat atipic din punct de vedere al climei și reliefului, al peisajului, florei și faunei!
Deoarece este vacanta dorim sa organizam in fiecare zi si activitati de relaxare:
sănius, schi, discotecă, activitaţi sportive, drumeţii, excursii ) dar şi vizite la muzee și mănăstiri din zona turistică Bucovina! Staţiunea turistică Vatra Dornei are cel mai pur aer din România!
Cursurile și atelierele se vor desfășura la Liceul Teoretic Ion Luca din Vatra Dornei https://ionlucavd.ro/ (care este foarte aproape de hotelul Călimani) dotate cu videoproiectoare, şi  logistica necesară bunei desfăşurări  a activităţilor. Pentru realizarea lucrărilor practice de laborator  şi prelucrări de date experimentale la Fizică vor fi utilizate truse de fizică, ca și la olimpiadele naţionale de fizică).

Pentru observații astronomice vor fi la dispoziția elevilor: o lunetă ecuatorială de 150mm, pe montură EQ-5 automatizată cu 30.000 de obiecte cerești în memorie, un telescop Maksutov de 200mm, 15 telescoape newtoniene cu diametrul oglinzii de 200mm cu distanţa focală de 1m, pe montură ecuatorială EQ – 5, cu trepied de oţel cu ajutorul cărora elevii  atât de la secţiunea de fizică cât şi de la secţiunea de astronomie şi astrofizică, vor căuta galaxii, nebuloase planetare şi difuze, roiuri de stele închise şi deschise, planete, sateliţi şi vom face fotografii la aceste obiecte cereşti. Vom învăţa elevii să lucreze singuri cu aceste telescoape. Vom avea unul din cele mai mari telescoape din ţară şi anume un Dobson cu diametrul oglinzii de 400mm şi distanţa focală de 1,5 m cu ajutorul căruia vom obţine imagini spectaculoase şi vom învăţa elevii să lucreze cu acest mare telescop. De asemenea se vor utiliza la observații, un telescop automatizat  Celestron cu diametru oglinzii de 150 mm   care au în memorie 30.000 de obiecte cereşti. Cu ajutorul  laserelor astronomice vom învăţa şi studia constelaţiile astronomice. Vom  învăţa să estimăm magnitudinea vizuală a stelelor. Vom face măsurători astronomice. De asemenea avem o cameră CCD și un aparat foto perfomant cu ajutorul cărora vom învăța să facem astrofotografie. Veți  fotografia galaxii, nebuloase, roiuri închise și deschise de stele și planete.

Programul taberei va fi următorul:

Ziua I- Vineri – 03 ianuarie 2025

-   până la orele 17.00 - Cazarea participanţilor

-   orele 13.00-15.00- masa de prânz la restaurantul Hotelului Călimani.

-   orele 17.00-18.50- Deschiderea oficială a Tabarei Națională de  Fizică, Astronomie şi  Astrofizică MARIN  DACIAN BICA (slujbă religioasă de pomenire, cuvânt de deschidere din partea organizatorilor şi invitaţilor, momente artistice şi obiceiuri tradiţionale din Bucovina). Locaţie Casa de Cultură a municipiului Vatra Dornei.

-   orele 19.00-20.00- cina la restaurantul hotelului Călimani.

-   orele 20.00-21.00- Şedinţă tehnică. Locaţie Sala de conferinţe de la Hotelul Călimani.

-   orele 21.00-23.00- Observaţii astronomice cu lunete şi telescoape performante. Dacă nu este senin, program de planetariu.

 Ziua II- Sâmbătă - 04 ianuarie 2025

-      orele 07.30-09.00- micul  dejun la restaurantul hotelului Călimani.

-      orele 9.00-13.00- cursuri, rezolvări de probleme, aplicaţii practice şi experimentale. Fiecare participant îşi desfăşoară activitatea  pentru domeniile(fizică respectiv astronomie şi astrofizică) pe care le-a ales.

-      orele 13.00-14.00- masa de prânz la restaurantul hotelului Călimani.

-      orele 15.00-19.00- activităţi în complexul turistic- telescaun, pârtia de schi,săniuş sau excursie la Pietrele Doamnei (Rarău) și la C-lung Moldovenesc(în funcție de vreme).

-      orele 19.00-20.00- cina la restaurantul hotelului Călimani.

-      orele 20.30-23.00- Observaţii  astronomice cu lunete  şi telescoape  performante. Dacă nu este cer  senin, program de planetariu.

Ziua III- Duminică - 05 ianuarie 2025.

-      orele 7.30-9.00- micul  dejun la restaurantul hotelului Călimani.

-      orele 9.00-13.00- cursuri, rezolvări de probleme,aplicaţii practice şi experimentale. Fiecare participant îşi desfăşoară activitatea  pentru domeniile(fizică respectiv astronomie şi astrofizică) pe care le-a ales.

-      orele 13.00-14,00- masa de prânz la restaurantul hotelului Călimani..

-      orele 14.00-20.00-Excursie : Parcul Național Călimani. Este locul unde odată ajunși, nu ai mai vrea să pleci. Este natură pură, liniște și frumusețe. Desfășurat pe 24.000 de hectare și aflat la 25 de kilometri distanță de Vatra Dornei, Parcul Național Călimani este alcătuit din mai mulți munți vulcanici. Aici se află cel mai mare crater vulcanic de la noi, cu un diametru de aproape 10 kilometri. Încă din 2003, este considerat arie protejată.                

-      orele 20.00-21.00- Cina la restaurantul hotelului Călimani..

-      orele 20.30-23.00- Observaţii astronomice cu lunete şi telescoape performante. Dacă nu este cer  senin, program de planetariu.

Ziua IV- Luni  – 06  ianuarie 2025.

-      orele 7.30-9.00- micul  dejun la restaurantul hotelului Călimani.

-      orele 10.00-13.00

·       Prezentările referatelor ştiinţifice pentru elevii care nu participă la concursul de fizică (pentru fiecare secţiune) la Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică MARIN  DACIAN BICA

·       Teza scrisă pentru  Concursul Național de Fizică  MARIN  DACIAN BICA

·       Teza scrisă pentru Concursul de Astronomie VINTILĂ ȘIADBEY al Societății Științifice CYGNUS pentru elevii din învățământul primar (cl.I-IV) –interval orar 10.00-11.30

·       Prezentările referatelor ştiinţifice pentru profesori și mentori.

-      orele 13.00-14.00- masa de prânz la restaurantul Hotelului Călimani

-      orele 14.30-17.30

·       Teza scrisă pentru  Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică MARIN  DACIAN BICA

·       Prezentările referatelor ştiinţifice pentru elevii care nu participă la concursul de astronomie(pentru fiecare secţiune) la Concursul Național de Fizică MARIN  DACIAN BICA

-      orele 17.30-19.00

·       Prezentările referatelor ştiinţifice  pentru astronomie cât şi pentru fizică pentru elevii care au participat la ambele teze scrise

-        orele 19.00-20.00 - Cina la restaurantul hotelului Călimani.

-        ora 21.00 - Afişarea rezultatelor la probele scrise din cadrul fiecărui concurs

Ziua V- Marți – 07 ianuarie 2025

-        ora 7.30 - Afişarea rezultatelor la eventualele contestaţii .

-        orele 7.30-9.00 - micul  dejun la restaurantul hotelului Călimani.

-        orele 9.30-11.00 -  festivitatea de premiere.

-        ora 11.30 - Plecarea participanţilor. Rămas bun tabără dragă!

Pentru informaţii suplimentare sau orice întrebare vă rog să apelaţi la noi: domnul prof. Victor Şutac Preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus Suceava (email  visutac@yahoo.com)  sau prof. dr. Petru Crăciun,  Inspector școlar general adjunct, ISJ Suceava, coordonatorul Cercului de Astronomie de la Centrul Județean de Excelență Suceava (email crcnpetru@yahoo.com). Elevii trebuie să aibă în tabără: avizul epidemiologic și carnetul de elev, declarație de respectare a regulamentului taberei(Anexa 1), acordul de prelucare a datelor personale(Anexa 2),  (care vor fi aduse și predate de către profesorul însoțitor  la sosirea în tabără).Elevii trebuie să citească Regulamentul Concursurilor. Numărul total de locuri pentru profesori și elevi în tabără este limitat la 250 astfel încât ocuparea acestora se va face în ordinea înscrierii.

Vă aşteptăm cu drag la VATRA DORNEI într-un peisaj de vis!

 

Comitetul de organizare.


Invitație Tabăra Națională de Fizică Astronomie și Astrofizică Marin Dacian Bica 03 - 07 ianuarie 2025 Vatra Dornei:  descarcă

Regulament specific Concurs de Astronomie Vintila Siadbey învățământ primar 06 ianuarie 2025 Vatra Dornei:  descarcă

Regulament specific Concursul Național de Fizică Astronomie și Astrofizică Marin Dacian Bica 2025:  descarcă

Anexa_1_ Declarație tabara 2025:  descarcă

Anexa_2_Acord_prelucrare_date_personale tabara 2025:  descarcă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu